Există o presupunere pe care o facem aproape toți și care poate explica de ce uneori ne întoarcem din vacanță tot obosiți, de ce un weekend liber nu aduce odihna pe care o așteptam sau de ce câteva ore petrecute pe canapea nu par să producă o recuperare reală.
Presupunerea este că relaxarea fizică și reglarea sistemului nervos sunt același lucru.
Dacă nu mai muncim, dacă stăm în pat, dacă plecăm în vacanță sau dacă pur și simplu ne oprim din activitate, avem tendința să credem că întregul organism intră automat într-o stare de refacere.
Numai că repausul fizic poate ajuta, fără să garanteze că starea de activare a sistemului nervos se modifică în același ritm.
Poți fi perfect nemișcat și, în același timp, mintea să continue să anticipeze, să analizeze, să verifice, să planifice sau să reacționeze la fiecare stimul din jur.
Corpul s-a oprit. Sistemul nervos poate să nu fi făcut încă același lucru.
Ce este relaxarea fizică și ce înseamnă reglarea sistemului nervos
Relaxarea fizică înseamnă, în sens simplu, reducerea solicitării corpului. Mușchii nu mai depun același efort, activitatea scade și apare posibilitatea de repaus.
Reglarea sistemului nervos este un concept diferit.
Sistemul nervos autonom participă permanent la ajustarea organismului în funcție de ceea ce se întâmplă în interiorul și în exteriorul nostru: activitate, stres, temperatură, respirație, relații sociale, somn, emoții sau schimbările din mediul înconjurător.
Un sistem autonom flexibil nu este unul care rămâne permanent „calm”. Este unul capabil să crească nivelul de activare atunci când situația o cere și să revină către recuperare atunci când solicitarea a trecut.
De aceea, reglarea nu înseamnă eliminarea stresului și nici atingerea unei stări constante de liniște.
Înseamnă capacitatea de adaptare și de revenire.
De ce simplul repaus nu este întotdeauna suficient
Unul dintre modelele devenite populare în discuțiile despre reglare este Teoria Polivagală, formulată de Stephen Porges.
Aceasta propune o perspectivă asupra modului în care răspunsurile autonome pot fi asociate cu siguranța percepută, conectarea socială, mobilizarea sau retragerea. Modelul este folosit frecvent în contexte terapeutice, deși unele dintre mecanismele și explicațiile sale neuroanatomice rămân subiect de dezbatere științifică.
Pentru discuția noastră, însă, ideea utilă este mult mai simplă:
faptul că ai încetat o activitate nu înseamnă că întregul organism trece instantaneu într-o stare de recuperare.
După perioade lungi de stres, ritm intens, incertitudine sau lipsă de somn, este posibil ca activarea fiziologică să persiste o perioadă chiar și după ce solicitarea externă s-a încheiat.
De aceea, primele zile de concediu pot fi uneori cele mai ciudate. Ai, în sfârșit, timp liber, dar nu reușești să simți imediat liniștea pe care ai așteptat-o săptămâni întregi.
Organismul nu funcționează după calendarul din Outlook. Păcat, ar fi fost mult mai convenabil.
Cum poate arăta asta în viața de zi cu zi
Poate apărea atunci când îți este greu să nu faci nimic.
Când ai timp liber, dar simți nevoia să îl umpli imediat.
Când apare neliniște sau vinovăție dacă nu ești productiv.
Când corpul este obosit, dar mintea continuă să ruleze scenarii înainte de somn.
Când te trezești în timpul nopții și începi instantaneu să te gândești la ceea ce ai de rezolvat a doua zi.
Sau când te așezi „să te relaxezi”, dar petreci două ore alternând între notificări, social media, mesaje, știri și videoclipuri.
Din perspectiva corpului, lipsa mișcării nu înseamnă neapărat lipsă de stimulare.
Poți fi fizic nemișcat și, totuși, foarte activ.
Ce poate susține reglarea sistemului nervos
Nu există o singură tehnică prin care sistemul nervos poate fi „resetat”.
De fapt, formularea aceasta este utilă mai degrabă ca metaforă decât ca descriere biologică.
Reglarea este influențată de mai mulți factori, iar ceea ce funcționează pentru o persoană poate să nu fie la fel de potrivit pentru alta.
Respirația
Respirația este una dintre puținele funcții fiziologice automate pe care le putem modifica și voluntar.
Studiile asupra respirației lente controlate arată modificări ale frecvenței cardiace și ale variabilității ritmului cardiac, HRV, parametru utilizat în cercetarea reglării autonome. Mecanismele implică interacțiuni între respirație, sistemul cardiovascular și baroreflex, nu pur și simplu formula „expir mai lung și activez vagul”.
De aceea, respirația lentă și confortabilă poate fi un instrument util de autoreglare, dar nu trebuie privită ca un buton universal de reset.
Iar dacă o anumită tehnică de respirație produce amețeală, disconfort sau mai multă anxietate, nu există niciun premiu pentru continuarea ei.
Mișcarea
Uneori reglarea nu începe prin a sta nemișcat.
Pentru anumite persoane, mersul, înotul, mobilitatea, yoga sau o activitate fizică moderată pot fi o cale mai accesibilă de a reduce treptat nivelul de activare.
Mișcarea poate ajuta și printr-un lucru foarte simplu: ne readuce atenția către corp și către ceea ce se întâmplă în prezent.
De aceea, pentru cineva foarte agitat, „stai jos și relaxează-te” poate fi o recomandare surprinzător de inutilă.
Uneori corpul are nevoie mai întâi să se miște.
Reducerea stimulării
Reglarea poate însemna și mai puține informații.
Mai puține notificări.
Mai puțin multitasking.
Mai puțin zgomot.
Mai puține conversații pe care simți că trebuie să le gestionezi simultan.
Un mediu predictibil și o reducere reală a stimulării pot face o diferență mai mare decât faptul că te-ai mutat fizic de la birou pe canapea.
Relațiile și sentimentul de siguranță
Starea noastră fiziologică este influențată și de interacțiunile cu ceilalți.
Tonul vocii, apropierea unei persoane în care avem încredere, predictibilitatea unei relații și sentimentul că nu trebuie să fim permanent în defensivă pot contribui la o experiență subiectivă mai mare de siguranță.
Reglarea nu este întotdeauna un proces individual.
Uneori apare mai ușor în relație.
Dar terapiile orientate spre corp?
Abordările terapeutice orientate spre corp încearcă să includă senzațiile corporale și răspunsurile fiziologice în procesul terapeutic, nu doar analiza cognitivă.
Pentru Somatic Experiencing, de exemplu, există studii clinice care au raportat rezultate promițătoare în anumite populații cu simptome post-traumatice, însă baza de dovezi este încă mai redusă decât pentru terapiile psihologice consacrate și sunt necesare cercetări suplimentare.
Terapia craniosacrală este o abordare manuală blândă pe care unele persoane o folosesc pentru relaxare, confort corporal sau ca parte a unui parcurs terapeutic mai larg.
Aici este importantă o delimitare.
Există studii individuale care au raportat rezultate pozitive, de exemplu în durerea cervicală cronică. Totuși, o revizuire sistematică și meta-analiză publicată în 2024 a concluzionat că, atunci când este privită totalitatea dovezilor disponibile pentru diferite afecțiuni, eficacitatea clinică a terapiei craniosacrale nu este demonstrată convingător.
De aceea, la ResetZone nu considerăm terapia craniosacrală un „tratament universal pentru sistemul nervos” și nu o folosim ca înlocuitor pentru evaluarea sau tratamentul medical atunci când acestea sunt necesare.
O privim ca pe una dintre intervențiile care pot fi integrate într-un context mai larg, în funcție de persoană, obiective și răspuns.
Reglarea nu înseamnă să fii calm tot timpul
Acesta este probabil unul dintre cele mai importante lucruri de înțeles.
Un sistem nervos sănătos nu este permanent liniștit.
Trebuie să ne putem mobiliza înaintea unui examen, să reacționăm rapid când apare o problemă, să avem energie pentru sport, să fim concentrați într-o perioadă solicitantă și să putem răspunde la pericol atunci când acesta există.
Problema nu este activarea.
Problema poate apărea atunci când revenirea devine dificilă.
De aceea, obiectivul nu este să eliminăm complet stresul sau să transformăm fiecare zi într-o stare permanentă de zen.
Obiectivul este flexibilitatea.
Să te poți activa atunci când ai nevoie.
Și să poți reveni atunci când nu mai ai nevoie.
Ce înseamnă asta pentru tine
Data viitoare când simți că ești epuizat deși ai stat, ai dormit sau ai avut câteva zile libere, merită să faci diferența între repaus și recuperare.
Uneori corpul are nevoie pur și simplu de somn și pauză.
Alteori, poate fi utilă și reducerea stimulării, mișcarea, respirația, relațiile în care te simți în siguranță, schimbarea ritmului de viață sau sprijinul terapeutic potrivit.
Și uneori oboseala persistentă, tulburările de somn, palpitațiile, anxietatea sau alte simptome pot avea cauze medicale ori psihologice care merită evaluate, în loc să fie puse automat pe seama unui „sistem nervos dereglat”.
Reglarea sistemului nervos nu înseamnă să fii calm tot timpul. Înseamnă să poți răspunde atunci când este nevoie și să poți reveni către odihnă și disponibilitate atunci când solicitarea a trecut.
Asta este diferența dintre a te opri și a te recupera cu adevărat.Menopauza si Terapia craniosacrala: o tranzitie catre o versiune mai autentica a taMenopauza si Terapia craniosacrala: o tranzitie catre o versiune mai autentica a ta
